Întrevederea Ambasadorului Massimo Baggi cu Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea

Local news, 31.10.2023

Excelența Sa Massimo Baggi, Ambasadorul Confederației Elvețiene în România, a avut luni, 30 octombrie 2023, o întrevedere cu Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea în cadrul căreia s-au purtat discuții despre cooperarea economică dintre România şi Elveția.

Elveția și România doresc să își intensifice relațiile economice bilaterale
Elveția și România doresc să își intensifice relațiile economice bilaterale © Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

În debutul întâlnirii, ministrul român a apreciat dinamica foarte bună a relațiilor bilaterale. Acesta a subliniat numeroasele oportunități existente pentru dezvoltarea acestor relații, în special în domenii precum turismul, economia sau industria de apărare.

Ambasadorul Massimo Baggi a adus în discuție Programul de Cooperare Elvețiano-Român, program ce își propune să contribuie la reducerea disparităților economice și sociale dintre regiunile de dezvoltare ale statelor Uniunii Europene, beneficiare.

De asemenea, el a reiterat faptul că în anul 2022 a fost semnat Acordul-cadru bilateral privind operaționalizarea celei de-a doua contribuții financiare elvețiene în UE, prin care România primește sprijin pentru proiecte din domenii precum cercetarea și inovarea, finanțarea pentru microîntreprinderi și IMM-uri, sau protecția mediului, în valoare de 221,5 milioane franci elvețieni.

Ambasadorul Confederației Elvețiene a subliniat că pentru a se asigura o mai bună prezență a investitorilor elvețieni în România trebuie depuse eforturi pentru eficientizarea funcționării camerelor de comerț bilaterale, demers pentru care s-a angajat că va depune un efort substanțial, mizând și pe sprijinul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului (MEAT).

Ministrul Ștefan-Radu Oprea a prezentat importanța strategică a României în viitorul proces de reconstrucție a Ucrainei, având în vedere că România a demonstrat eficiența sa în ceea ce privește conectarea Ucrainei cu partenerii relevanți prin asigurarea rutei de transport a cerealelor ucrainene prin porturile sale. Mai mult, România a efectuat investiții în infrastructura portuară și feroviară care asigură conexiunea cu infrastructura Ucrainei,  astfel, capacitatea României de a deveni un hub logistic în procesul de reconstrucție este evidentă.

Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului a adăugat faptul că România se află într-o poziție foarte bună în procesul de aplicare a pactului de mediu, Green Deal, în UE deși acesta s-a demonstrat a fi o reală provocare pentru statele membre. Totodată demnitarul român a menționat faptul că printre programele de succes, de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, derulate de Guvernul României se numără programul Start-Up Nation prin care s-a intenționat sprijinirea renașterii spiritului antreprenorial în România, fapt demonstrat categoric de statisticile publicate în urma evaluărilor anuale. 

Relațiile româno-elvețiene sunt bazate pe o substanțială cooperare bilaterală,  în special în domeniul economic. Conform datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, în România activează peste 3.000 de societăți comerciale cu capital elvețian. După valoarea investiției în echivalent valută, Elveţia ocupa locul 10 în clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor în societăţi comerciale cu participare străină.